ACUZAȚIILE care i se aduc lui KOVESI: Fosta șefă DNA ar fi determinat un procuror-șef de secție să confirme un rechizitoriu NELEGAL

ACUZAȚIILE care i se aduc lui KOVESI: Fosta șefă DNA ar fi determinat un procuror-șef de secție să confirme un rechizitoriu NELEGAL
Publicat: 08/03/2019, 16:58
Actualizat: 25/03/2019, 21:52

Procurorii din cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) au dispus urmărirea penală față de Laura Codruța Kovesi, pentru constituire de grup infracțional organizat și cinci infracțiuni de complicitate la represiune nedreaptă sub forma participației improprii.

„Faptele cercetate constau în aceea că, pe durata exercitării mandatului de procuror șef la Direcția Națională Anticorupție, în perioada 2015-2016, ar fi coordonat, prin activitatea efectiv desfășurată, prin ordine si dispoziții date, grupul infracțional inițiat de doi procurori și un ofițer de poliție judiciară, la care au aderat alți trei procurori și un alt ofițer de poliție judiciară, iar aceștia ar fi acționat, în mod coordonat, în scopul comiterii infracțiunilor de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, influențarea declarațiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual și uz de fals”, arată reprezentanții SIIJ.

Ordinele și dispozițiile avute în vedere constau într-o circulară prin care a admis posibilitatea audierii pe parcursul urmăririi penale a aceleiași persoane, atât în calitate de martor cu identitate protejată, cât si în aceea de martor cu identitate reală.

Totodată, a fost admis și un ordin, privind adoptarea unor practici unitare în administrarea probelor audio/video la nivelul DNA, ordin prin care ar fi fost încălcate dispozițiile art. 143 alin. 2 si 4 Cod procedură penală, întrucât s-a dispus transmiterea către instanțele de judecată numai a suporturilor care conțin convorbirile relevante în cauză.

ACUZAȚIILE care i se aduc lui KOVESI

Cinci persoane, trimise în judecată la îndemnul lui Kovesi

De asemenea, prin conduita sa de procuror ierarhic, prin dispozițiile pe care le-a luat cu privire la un act de sesizare al instanței prin ignorarea referatelor procurorilor cu funcții de conducere din cadrul DNA – Structura Centrală, Kovesi l-ar fi determinat pe un procuror șef de secție să confirme, fără vinovăție, un rechizitoriu nelegal și netemeinic.

Astfel, au fost trimise în judecată cinci persoane, despre care un număr de trei procurori au precizat în scris că nu se impune trimiterea în judecată.

Joi, procuroii SIIJ i-au adus la cunoștință fostului procuror-șef DNA acuzațiile care i se aduc.

Laura Codruța Kovesi a fost pusă sub acuzare în dosarul procurorilor Lucian Onea și Mircea Negulescu, de la DNA Ploiești. În acest dosar, cei doi sunt sub control judiciar. Mircea Negulescu este cercetat pentru participație improprie sub forma complicității la favorizarea făptuitorului și complicitate la represiunea nedreaptă, iar Lucian Onea, pentru participație improprie sub forma complicității la favorizarea făptuitorului, represiunea nedreaptă și cercetare abuzivă.

Ambele dosare au legătură cu Sebastian Ghiță

În fapt, cei doi sunt acuzați că au constrâns anumiți martori să facă sesizări și tabele false cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală„. Cei doi, alături de alți procurori din cadrul DNA Ploiești, sunt acuzați și de constituire de grup infracțional organizat.

Este al doilea dosar în care Kovesi este urmărită penal, primul fiind cel în care omul de afaceri Sebastian Ghiță o acuză că i-a cerut bani pentru extrădarea lui Nicolae Popa din Indonezia, fostul procuror-șef DNA fiind cercetat pentru luare de mită, mărturie mincinoasă și abuz în serviciu. Primul dosar a fost deschis în decembrie 2018.

Gheorghe Popovici, procurorul care a executat dispozițiile lui Kovesi

Procurorul la care se referă acuzațiile din noul dosar al lui Kovesi este Gheorghe Popovici, fost procuror șef adjunct al Secției de combatere a corupției din DNA, care l-a trimis în judecată pe omul de afaceri Sebastian Ghiță, alături de alte patru persoane, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.

Ceilalți trei procurori care ar fi precizat în scris că nu se impune trimiterea în judecată a dosarului sunt Călin Nistor, Dănuț Volintiru și Marius Iacob.

În dosar, fostul deputat Sebastian Ghiță a fost acuzat de două infracțiuni de dare de mită, cumpărare de influență, spălare de bani, șantaj, două infracțiuni de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității și conducerea unei mașini fără permis. Alături de el, au mai fost trimiși în judecată Liviu Tudose, la data faptelor procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Viorel Dosaru la data faptelor șef al IPJ Prahova, Constantin Ispas, ofițer de poliție și Aurelian Constantin, la data faptelor procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Pe 14 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție i-a achitat pentru toate capetele de acuzare atât pe fostul deputat Sebastian Ghiță, cât și pe ceilalți inculpați, pe motiv că faptele nu există sau nu sunt prevăzute de legea penală. Decizia instanței supreme nu este definitivă.

Actualul șef DNA Călin Nistor a cerut revocarea lui Gheorghe Popovici din funcția de procuror la Direcția Naționale Anticorupție, însă, în ședința din 14 februarie 2019, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis să admită solicitarea lui Popovici de încetare a activității la DNA și continuare a activității la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, iar astfel cererea lui Călin Nistor a rămas fără obiect.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a...
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de...
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Ce au descoperit anchetatorii în mașina în care zăcea fără suflare un tânăr în vârstă...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă o Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Plata pensiilor. Perioada în care banii pot fi ridicați de la ghișee, dacă beneficiarii nu...
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Scene şocante la vila lui Drake! Agent de securitate rănit grav într-un atac armat. Un...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Secretul pentru obținerea de electricitate din umezeală